Ultimele stiri

ISU Dobrogea a intervenit în această seară şi cu autoscara la un incendiu situat la subsolul unui bloc

 

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au intervenit miercuri seară, la un incendiu izbucnit la subsolul unui bloc situat pe bulevardul Ferdinand, numărul 8. Un bărbat în vârstă de 70 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului. 

„Pentru această intervenţie au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD B, o autoscară, ulterior o motopompă şi o maşină de stingere. Din fericire nu s-au înregistrat victime. O singură persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului. Este vorba despre un bărbat, de aproximativ 70 de ani, care ulterior a refuzat transportul la spital. Cauza probabilă ar fi o lumânare lăsată nesupravegheat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica.

Până la sosirea echipajelor, 15 persoane s-au autoevacuat, a mai adăugat ea.

De asemenea, cei de la ISU au precizat că „în astfel de situații fumul se propagă pe verticală, pe casa scării, caz în care este posibilă evacuarea persoanelor aflate la etajele superioare, asta în cazul unei degajări mari de fum, dar în această seară nu a fost nevoie de intervenția autoscării”.

Lasati un comentariu