Vicepremierul Dan Barna a anunţat luni, după încheierea şedinţei Coaliţiei de la guvernare, că miercuri se va vota pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Acesta a mai menționat că în fiecare luni, începând cu ora 11:00 are loc ședința Coaliției.
„Miercuri când va fi o ședință de plen reunit sper să avem pe ordinea de zi regulamentul privind deputații și senatorii, astfel încât să votăm, să vedem dacă reușim miercuri, eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Un prim pas necesar, un prim pas promis, o primă obligație morală pe care ne-am asumat-o și pe care o vom duce la îndeplinire fără dar și poate”, a spus Dan Barna.
Vicepremierul Kelemrn Hunor a declarat săptămâna trecută că „ori eliminăm toate pensiile speciale, ori ne batem joc de noi înșine și de banii publici” și că „nu există în special pentru parlamentari și în special pentru alții. Ori eliminăm toate pensiile, fiindcă toți suntem egali, ori nu eliminăm nimic”. Astfel, Dan Barna a răspuns că „fiecare categorie de pensii trebuie să aibă o reglementare și o lege distinctă”, tocmai pentru a evita problemele cu CCR.
„Prioritară este soluționarea întregii probleme a pensiilor speciale. Știm însă, din deciziile CCR și vreau să ieșim din logica aceasta, a ipocriziei retorice, pe care o vedem pe diverse spații media, legată de pensii speciale. Fiecare categorie de pensii, numite speciale, la modul retoric, trebuie să aibă o reglementare și o lege distinctă, tocmai pentru a evita problemele de constituționalitate pe care le-am avut în legislatura anterioară. Ceea ce spun eu și ceea ce spunem noi și am agreat și in Coaliție..într-adevăr, colegul meu și vicepremierul, Kelemen Hunor și-a exprimat niște rezerve legate de această abordare, dar ceea ce spun este că hai să facem pașii pe care putem să îi facem. Pensiile speciale ale parlamentarilor sunt un pas firesc, logic. Pentru celelalte categorii avem grup de lucru prin care analizăm care este acordarea sustenabilă și funcțională juridic, astfel încât să putem lua deciziile de a rezolva această situație, fie că rezolvarea înseamnă impozitarea în unele situații, unde CCR nu se poate mecanismul eliminării, fie că este eliminare în alte situații, va fi analizată. Ministerul Muncii va veni cu propuneri foarte concrete. S-a discutat și lucrul acesta, astfel încât ne-am stabilit în principiu, un termen de două luni în care să avem aceste opțiuni și variante pe fiecare categorie de pensii speciale. Nu este o temă pe care o îngropăm. Este o temă pentru care USR Plus este în această coaliție prezent și este o temă de care vom avea grijă și prioritate în toată perioada următoare”, a mai spus Dan Barna la finalul ședinței de luni.