Circulația rutieră pe toate drumurile din județul Constanța a fost reluată de la ora 18:00. Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța a anunțat că începând de joi, 28 ianuarie 2021, ora 18.00, circulaţia rutieră a fost redeschisă în tot județul. În continuare se circulă în condiții de iarnă, pe toate drumurile județene.
„A fost un efort considerabil depus de colegii noștri de la RAJDP, cărora vreau să le mulțumesc. Vă mulțumesc și dumneavoastră, celor care ați înțeles îndemnul meu referitor la ceea ce trebuie să implice călătoriile pe asemenea condiții atmosferice. Cu speranța că aceste îndemnuri vor ajunge în atenția a cât mai mulți dintre dumneavoastră, insist să nu vă lăsați tentați de frumusețea peisajului. Pornirea la drum, cu autoturismul, în județul Constanța, pe o asemenea vreme, ascunde numeroase capcane chiar și pentru cei care dețin autoturisme puternice și echipate corespunzător, oricât de experimentați ar fi. Mulțumim echipajelor și personalului Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța și a celor ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța, ISU Dobrogea, Serviciului de Ambulanța Județean Constanța, Primarilor UAT-urilor din județul Constanța, structurilor MAI și MAPN și tuturor celor care au contribuit și s-au implicat în acțiunile de intervenție și salvare a personelor aflate la nevoie” , a declarat Mihai Lupu, președinte Consiliul Județean Constanța.
„În continuare, recomandăm conducătorilor auto ca pe drumurile acoperite cu zăpadă, să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să aibă autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate”, se arată într-o informare a Consiliului Județean Constanța.